“Din cocoş nu faci găină
Nici din curvă gospodină”
Zice un cântec. Nu poţi face din cocoş găină; restul…mai discutăm !
Avea un trup sculptural, pictural…Nici din dalta lui Fidias sau Rodin ori penelul lui Buonaroti sau Rubens n-ar fi ieşit un trup feminin mai frumos ca din mama sa. Cum spune cântecul: ”mijlocel tras prin inel” dar nu numai…restul…maaamă-mamă !!! ce curbe!...ce proporţii!...nici cea mai fantezistă minte nu putea închipui un trup feminin mai perfect. E drept, portretul nu era egal…dar nici pe departe nu era de dispreţuit.Doar că nu era egal…Ce mai ! într-un cuvânt era cri-mi-na-lă !!! Mulţi bărbaţi şi-au stâlcit nevestele-n bătăi (până şi cei pe invers intrau în fibrilaţii când le apărea în câmpul vizual) doar pentru că n-ajungeau în chiloţii ei…de ce n-ajungeau ? Deşi se bucura de o faimă proastă, chiar foarte, avea un principiu: nu se culca cu bărbaţi însuraţi ! Ca atare, în ciuda dispreţului multor femei faţă de modul său de viaţă, era în graţiile multora dintre ele, care găseau de cuviinţă să-i dea sfaturi de bine: ”Tu,…, nu crezi c-ar fi cazul să te mai linişteşti ? Cine te va mai lua de nevastă cu aşa faimă ?...” “Lasă,…, în grija mea asta. Dacă nu mă distrez acum la tinereţe…destul c-o să spăl toată viaţa izmele cine ştie cărui nemernic !...”
Desigur, s-a găsit şi “nemernicul”; şi nu era unul oarecare, ci o fostă mare vedetă ! Mare de tot ! Până s-o ceară pe ea de nevastă fusese fotbaliator la “Avântul Prăbuşirea”. Marcase golul vieţii lui (şi singurul din carieră ! de fapt, care l-a făcut să viseze la naţională !) în derby-ul cu Cărămida Cristian, gol ce adusese mult râvnita Cupă a Campionatului Sătesc echipei sale, echipă care l-a şi expulzat curând invocând desele-i beţii. Beţie care le-a suflat şi cărămidarilor cupa; au venit la meci direct de la nunta unui coechipier ! Dar să revenim: vedeta noastră n-avea nici un atribut care să fi dat inimii unei femei ghes spre el. Dar absolut nici unul ! Nici frumos, nici deştept, nici cu bani. Doar mai tânăr cu şase ani şi o gură mare !
Totuşi ea a acceptat cererea în căsătorie; ajunsese la vârsta de treizeci de ani ! Şi din primii doi ani de căsnicie au rezultat doi băieţi. Ea: casă, serviciu, piaţă, copii. Rufe întindea nu zilnic ci şi de câte două ori pe zi. El: amărâta-i de slujbă, cârciumă, de unde mai ieşea după ora 22 (în acele vremuri era ora la care se-nchideau localurile), casă.
Acasă ?... Păi ce putea fi acasă ? ”Nemernicul”, sub influenţa alcoolului şi probabil şi a celor discutate la cârciumă cu prietenii de pahar, îşi amintea şi-i amintea şi ei ce a fost ea înainte de căsătorie…de auzeau vecinii prin pereţi şi ciuleau urechile mai ceva ca la Europa Liberă ! ”Păi, bine măi …, n-a fost vorba că despre asta nu discutăm…”. "Bine fă, da’ cum mă simt io cân’ mi-o zic prietenii ?!” şi buf !!! buf !!!buf !!! “De ce dai mă nemernicule ? N-ai ştiut ce-am fost ? Nu ţi-am zis că mulţi îţi vor zice ?...N-ai zis, mă, că nu-ţi pasă !? Acu’, ce-ai mă să-mi reproşezi ? Nu sunt mă de casă, nu văd mă, de gospodărie, de copii? Nu-ţi spăl mă, izmenele de căcat ? Ce mai vrei mă, de la mine ?” şi trei-patru zile umbla cu ochelari mari de soare chiar dacă erau zile ploioase de toamnă. Şi toţi, rude, prieteni, cunoscuţi, vecini o compătimeau pentru ce viaţă ducea alături de “nemernic” deşi nu chiar toţi îi iertau trecutul. Dar pentru toţi, oricât de cârcotaşi, conta prezentul. Serviciul era serviciu; cu noaptea-n cap ducea copiii la creşă, îi lua după program şi, cu unul de mână şi celălalt în braţe sta la cozi, trecea prin piaţă, venea acasă, deretica, spăla, gătea…Casa ei era permanent ca un pahar. Şi venea la miezul nopţii Măria Sa “Nemernicul” să-i ceară socoteală că de ce-a fost ce-a fost ! Cu pumnii !
Păi cât să mai rabde femeia ? L-a ameninţat cu divorţul. Nu i-a păsat. Argumenta că ştie o lume ce a fost şi nu va găsi martori care să-l acuze şi-i va lua copiii. O şantaja cu trecutul. Şi-şi vedea netulburat de beţii şi de bătăi că se speriaseră băieţii. Tremurau numai când îl vedeau. Atunci ea a lăsat orice la o parte şi a introdus acţiunea de divorţ. Mare curaj pe capul ei ! Trei zile a zăcut la pat. Nu s-a putut ridica nici măcar să meargă la baie…copiii au răbdat de foame. Dar dacă omul a răbdat n-a mai răbdat D-zeu ! Într-o noapte, mort de beat ieşind din cârciumă, când să traverseze strada (care e şi DN, la podul peste Ghimbăşel fiind şi curbă) a îmbrăţişat cu patimă o Rabă de 16t, pe care-n mod sigur n-a mai întrebat-o ce a fost înainte…
Să-i fie ţărâna uşoară
Ca piatra de moară !
